aafr
ASOCIATIA ARTISTILOR FOTOGRAFI DIN ROMANIA
Ai uitat parola?

       Prima pagina
       Despre AAFR
       Noutati
       Calendar activitati
       Membri
       Portofolii
       Distinctii AAFR
       Saloane AAFR
       Saloane FIAP
       Informatii FIAP
       Articole
       Mass-media
       Organizatii partenere
       Regulament
       Inscrieri
       Link-uri utile
       Contact


ÎNCHEIEREA FESTIVALULUI LUNA FOTOGRAFIEI DIN ROMÂNIA.



Festivalul Luna Fotografiei din România, organizat în premieră națională de Asociația Artiștilor Fotografi din România în parteneriat cu Institutul Cultural Român, sub patronajul Ministerului Culturii și Patrimoniului Cultural, s-a încheiat cu succes pe data de 30 ianuarie 2010, la Oradea. Festivalul, organizat din inițiativa președintelui AAFR, Ștefan Tóth A.FIAP, a cuprins un număr de 6 de expoziții personale (Gabriel Boholt în București, Alecsandra Drăgoi la Iași, Ozolin Dușa în Botoșani, Mihai Moiceanu E.FIAP/s la Craiova, Ștefan Tóth A.FIAP în București și Iulia Pașcanu la Iași), 8 expoziții de grup și de club vernisate la Craiova (în parteneriat cu Fotocluburile „Mihai-Dan Călinescu” și „Mircea Faria”), Iași (în pareneriat cu Fotoclubul „Mircea Oprișor”), Arad (în parteneriat cu Fotoclubul „Pro Arad”), Râmnicu Vâlcea (în parteneriat cu Fotoclubul „Floarea de Colț”), Marghita (în parteneriat cu Fotoclubul „Helios”), Odorheiul Secuiesc (în parteneriat cu Fotoclubul „Orbán Balázs”), Tîrgu Mureș (în parteneriat cu Fotoclubul „Tîrgu Mureș”) și Arad (în parteneriat cu Fotoclubul Arad”) , respectiv Salonul Național „Eva”, organizat în parteneriat cu Fotoclubul „Solaris” din Slatina-Olt, precum și un număr de trei saloane organizate în premieră absolută, cum ar fi: „Fotograful Anului”, „Cupa Fotocluburilor” sau „Salonul Artiștilor Fotografi Seniori”. În cadrul Festivalului a fost vernisată și cea de a IV-a ediție a Salonului Internațional al Artiștilor Fotografi Români și Maghiari de Pretutindeni, organizat în parteneriat cu Fotoclubul „Nufărul” și Asociația„Euro Foto Art”, sub înaltul patronaj al Președintelui României Traian Băsescu și al Președintelui Republicii Ungare László Sólyom, la care au fost trimise peste 1400 de lucrări realizate de creatori români și maghiari din întreaga lume.Festivitatea de încheiere a Festivalului a avut loc pe data de 30 ianuarie 2010, tot la Oradea, unde a avut loc și lansarea oficială a acestei manifestări expoziționale fără precedent în România, la începutul lunii ianuarie 2010.
Festivitea de închidere a primei ediții a Festivalului „Luna Fotografiei din România” a început sâmbătă 30 ianuarie 2010, la ora 11.00, la Filarmonica de Stat din Oradea, la care au participat pe lângă publicul din Oradea și artiști fotografi, sosiți din Arad (seniorul Kelen Frasncisc și Nelu Scripciuc), Cluj Napoca (seniorii Szabó Tamás, Horváth Miklós, Essig Iosif și Vas Géza), din Carei, Județul Satu Mare (seniorul Vasile Venig A.FIAP) din Marghita, Județul Bihor (Ludovic Posan), președintele Fotoclubului „Helios” din localitate, precum și un mare de artiști fotografi din Municipiul Oradea. La festivitate a fost prezent reprezentantul Ministerului Culturii și Patrimoniului Cultural, domnul Mircea Bradu, directorul Direcției Județene pentru Cultură Bihor (DJCB), Adalbert Todor directorul general al Filarmonicii din Oradea, criticul de artă Ramona Novicov, Membru de Onoare AAFR și respectiv Ștefan Tóth A.FIAP, președintele AAFR. Festivitatea a debutat cu salutul directorul general al Filarmonicii de Stat, Adalbert Tódor , urmat de discursul doamnei dr. Ramona Novicov, critic de artă din Oradea, care au subliniat rolul important pe care l-a avut acest Festival Național pentru promovarea și dezvoltarea artei fotografice din România. Domnul Mircea Bradu , directorul DJCB, a subliniat în discursul său valoarea pe care o are arta fotografică în cadrul artelor vizaule. În încheiere, a vorbit președintele AAFR, artistul fotograf Ștefan Tóth A.FIAP, care a adus mulțumiri pentru efortul depus, tuturor artiștilor fotografi și Fotocluburilor partenere, pentru realizarea expozițiilor organizate în cadrul Festivalului, sponsorului oficial al Festivalului „Luna Fotografie din România”, domnul Leon Arhire, patronul firmei MTR PRESS București, sponsorului principal al festivalului, Consiliul Județean Brașov, reprezentat de domnul ing. Aristotel Căncescu, precum și celorlați susținători ai primului festival fotografic din România. Cu această ocazie a fost citit mesajul președintelui Consliului Județean Brașov, ing. Aristotel Căncescu, care a făcut cunoscut faptul că „din cauza programului încărcat din această perioadă nu îmi permite să onorez invitația dumneavoastră, la acest eveniment, la care mi-ar fi făcut o deosebită plăcere să particip. Doresc pe această cale să vă transmit felicitări și mult succes în continuare ! Vă mulțumesc pentru înțelegere !” Au fost de asemenea citite mesajele membrilor Comitetului Director AAFR, care nu au putut participa la festivitate, precum și mesajele transmise de artiștii fotografi Gemănaru Petru A.FIAP din Iași, Liviu Butnariu A.FIAP din Brașov, Victor Boldâr din Craiova și Ștefan Andronache din Tecuci. În încheierea festivității au fost decernate 52 de plachete oferite de Asociația Artiștilor Fotografi din România celor care au sprijinit derularea Festivalului.
În continuare a avut loc o gală a imaginilor digitale.
În deschiderea festivității, artiștii cvartetului de coarde „Varadinum” au susținut un program muzical, iar în încheiere, membrii formației de clarinetisti „Stadler” din Oradea, condusă de artistul István Székely au susținut un program muzical în onoarea artiștilor fotografi. Festivitatea s-a încheiat cu o recepție oferită cu ocazia finalizării primei ediții a Festivalului „Luna Fotografiei din România”.









Adauga comentariu

Nume Toate campurile sunt obligatorii!

Nu sunt permise decat comentariile
cu continut decent.
Text
  introduceti codul din imagine
   

aafr
© copyright AAFR. Made by Sik